“Asteptarea ne da iluzia ca facem ceva asteptand, cand, de fapt, nu facem altceva decat sa murim suportabil, putin cate putin” (Octavian Paler – Viata pe un peron)
De ce trebuie sa asteptam tot timpul ceva… de ce nu putem renunta la asteptare? Oare de ce preferam sa asteptam sa vina dragostea la noi si… nu mergem noi la ea sau in cautarea ei… de ce sa astept ca soarta sa imi ofere un lucru… si sa nu incerc eu sa il obtin mai repede?
Rabdarea si asteptarea, pentru mine sunt in anumite contexte sinonime, si… nu pricep de ce trebuie sa am rabdare, sa astept sa treaca timpul sa ma pot bucura de ceva… oare daca eu grabesc intamplarea nu inseamna ca am mai mult timp sa ma bucur de ea? Asteptarea, cred eu, ascunde in spatele ei teama de ce va fi… teama de a suferi un esec… teama de a-ti asuma propriile trairi si sentimente atunci cand sunt foarte intense… asteptand intensitatea lor scade… si efectul intamplarii nu mai este atat de puternic…
Eu nu stiu sa astept… nu vreau sa invat sa astept… si sper ca niciodata sa nu imi doresc sa astept… sa vad asteptarea ca pe o solutie… sa accept sa „mor suportabil”… Ca si pana acum voi merge eu in intampinarea intamplarilor… nu ma voi ascunde in spatele asteptarii… imi voi asuma trairile, sentimentele, esecurile… atunci cand intensitatea lor este maxima.
Anna's Blog 