Povestea unei Eve

Povestea asta este o poveste trista… nu incepe cu “a fost o data” si nici nu se va termina cu “pana la adanci batraneti”… Este povestea ei… povestea unei Eve

 Ca orice tanar om cu un suflet inca neatins de sagetile vietii, Eva facea primii pasi intr-un taram pe care pana atunci doar il citise… taramul dragostei… era destul de mica… inocenta si putin naiva… mergea in suflet cu povestile cu zane si feti frumosi… cu printese ce sarutau broscoii la miez de noapte si ii transforma in printi… Avea sa il intalneasca in acest taram pe cel ce in ochii ei de copila inocenta el nu avea defecte… era intruchiparea  printilor din basme, frumos, curajos si cu un suflet nobil… La inceput ea, Eva, nu intelegea ce se intampla… de ce simte un stol de fluturi in stomac… nu intelegea de ce plange fara motiv, se gande ca e bolnava… dar incetul cu incetul a aflat cum se numeste aceasta dulce boala… IUBIRE… Printul ei a facut sa simta cat de dulce poate fi aceasta “boala” pe zi ce trecea simtea cum  sufletul ei este tot mai prins de dulcea suferinta… au trecut veri insorite… si ierni geroase… pline de iubire… iar apoi, el, printul sa transformat brusc in  ceva ce Eva nu cunostea… nu mai era printul ei cu suflet nobil ci incet incet se transforma intr-un om rau… un om ce incepuse sa vada si alte Eve… un om ce nu isi mai saruta iubita cu atata pasiune… un om ce nu mai pricepra vraja ochiilor mari si negri ai Evei… fiindca incepuse sa vada si alti ochi…

Oh… si ce era in sufletul Evei… ce lacrimi amare varsa in ceasurile noptii… cata suferinta, cate intrebari fara raspuns… Ca orice rana… si rana din sufletul Evei incepu sa se cicatrizeze incet,incet… pe dinafara, inauntru inca sangera din cand in cand… sangera cand gandul o ducea in locuri unde fusesera doar ei… cand intamplator ii urechi ii sunau acordurile unei melodii ce ii amintea de noptile cu el… sau cand pe strada vedea un om ce-i semana printului ei…

Eva, care deja isi pierduse din inocenta si incepea sa se transforme in femeie puternica, isi gasi oarecum leac pentru suferinta ei… prefera sa nu mai simta boala, dar sa scrie despre ea… isi umplea timpul cu lucruri frumoase, ce-i imbogateau sufletul, era inconjurata de oameni buni, oameni dragi care ii alinau suferinta sufletului… In visele Evei incepura sa apara iarasi fluturi verzi… la inceput parca vroia sa ii alunge din visele ei… nu vroia sa ii viseze, se obisnuise cu visele ei monotone, simple, lipsite de culoare…

Dupa ce aparura in visele ei, fluturi se incapatanara sa apara si in viata ei… parca de fiecare data cand in viata Evei se petrecea ceva frumos apareau si ei… fluturii.

Asa, Eva parca scapa de apasarea ranii din suflet, si incet incet lasa sa se vada ca rana ii este vindecata, si ca parca ar mai vrea sa incerce gustul dulce ce cu ceva vreme in urma ii otravise sufletul… De data asta nu isi mai cauta printul… isi cauta omul pe care sa il transforme in print… cauta omul serios, responsabil, foarte bine infipt in realitate… si-l gasi, ochii ei mari si fermecatori, sufletul bun, zambetul cald… il ademenisera… cu cat era mai mult in jurul Evei cu atat o dorea mai mult, cu atat mai mult isi dorea sa o faca parte din viata lui… la un moment dat, dupa multe seri cu luna plina in care el ii castigase increderea… Eva avea sa ii devina parte din viata… Era bine, era protejata, iubita, avea umarul puternic pe care sa se sprijine ori de cate ori avea nevoie… dar incetul cu incetul omul isi dorea sa o ancoreze in realitate, incepu sa ii taie calea spre visare… omul nu intelegea nevoia Evei de a visa, de a contura in momentele ei de tristete un taram de vis… unde dragostea era cea care guverna…Nu intelegea de ce trebuie sa viseze fluturi verzi ca sa fie fericita… nu intelegea de ce lucrurile imateriale ii aduceau mai multa fericire decat cele materiale… neintelegand lumea Evei vroia sa o scoata din ea… incerca din rasputeri sa o schimbe… a avut momente in care a reusit dar Eva era trista… nu mai avea licarirea aceea in privire, nu intelegea lumea omului, dar de dragul lui incerca sa o accepte, avea momente in care ii lipsea lumea ei de visare, ii lipseau fluturii verzi…iar cand simtea acest dor… se simtea goala, neputincioasa si ura lumea omului… dar de fiecare data omul stia cum sa o faca sa stea in lumea lui… Omul intelegand iubirea altfel decat ea, a vrut sa o faca sa fie mai mult decat parte din viata lui, a vrut sa o transforme in proprietate cu titlu cu tot… asa intelegand el ca trebuie sa ii demonstreze iubirea lui… si din pacate, sau poate din fericire… Eva a fugit, a fost speriata de gandul de a deveni proprietate… a ales sa se refugieze departe in lumae ei, in lumea pe care de dragul omului o cam uitase… O perioada ii fusese greu… nu ii sangera sufletul, dar din cand in cand simtea nevoia umarului puternic, a omului bine ancorat in realitate… simtea nevoia de a fi iubita… a incerct tot felul de surogate, dar nu erau nici printi… nici oameni, uneori incerca sa le afle povestea, chiar daca ei nu o vedeau pe ea ca pe un suflet cald cu ochi fermecatori… ci o vedeau ca pe niste ochi cruzi cu suflet inghetat… nu au incercat sa il dezghete, era o munca mult prea mare…

Eva se obisnuise cu aceste surogate din viata ei… era comod, putea sta in lumea ei, putea sa isi viseze fluturii, putea sa creioneze povestile de dragoste la care visa  fara ca cineva sa o intrebe ceva, pe ei nu-i interesa… ea nu vroia sa ii faca parte din lumea ei…

Mult timp o duse asa… pana cand atentia ii fusese atrasa de un… clovn, un clovn strident fardat… cu un zambet larg desenat pe chip… dar cu ochii tare tristi. Evei ii paru cunoscuta masca… parca din cand in cand o folosea si ea… nu la fel ce stridenta dar cu aceleasi trasaturi… clovnul ii parea Evei parca rupt din lumea ei… parea ca stie sa viseze, ca stie sa admire fluturii ei verzi… si mai presus de toate el, clovnul stia sa ii aduca zambetul pe chip… si-n suflet.

Eva cauta prezenta clovnului… tanjea sa ii afle povestea ochilor tristi… se tot intreba daca clovnul griji nu are… sau daca are viata personala… vroia sa ii vada chipul fara masca groasa… incet incet avea sa afle cum clovnul plange departe de arena, ferit de reflectoarele fierbinti… cum dragostea si-n el traieste intretinuta doar de rugaminti… Avea sa afle cum el in suflet si-a construit  un circ mare… si cum iubea razand… intamplator… 

Cu timpul Eva s-a incapatanat sa-l faca sa iubeasca, neintelegand ca iubirea clovnului e o pacaleala, ca nu poate fi decat un joc…

Cum din propria-i poveste ii parea decupat, ea a decis sa il lase in lumea ei… sa ii prezinte lumea ei… nu stia cum sa faca asta… nu o mai facuse de mult… drept urmare ea si-a pus sufletul pe masa, asemenea unei carti  deschise… clovnul a rasfoit putin… si poate sa speriat… sau ia fost frica sa nu devina si lumea lui… asa ca si-a pus iar masca groasa… si-a rupt fila cu fila cartea care ii fusese pusa pe masa…iar apoi filele in bucatele mici… cat de mici a putut el…

Dupa ce clovnul a rupt tot ce ea ii pusese in fata si ii daruise cu toata dragostea… Eva s-a simtit… goala, lumea ei devenise dintr-un vis frumos, brusc un cosmar… fluturii verzi se transformara toti in molii negre si urate… sufletul ii era rupt in mii de bucatele… pe care nu stia daca le va putea aduna vreo data pe toate la un loc si cu atat mai putin daca le va putea lipi… Cu ultimile puteri, Eva a inceput sa adune bucatelele, isi amintea de fiecare in parte… le aduna si le punea intr-o cutiuta, cu gandul ca intr-o zi le va aduna pe toate si le va putea lipi…Pe masura ce timpul trecea cutiuta incepea sa se umple, Eva care stia ca unica-i salvare e sa se apuce cat mai repede sa lipeasca bucatelele, nu o data a inceput… ci de zeci de ori, reusea sa lipeasca o parte din ele… parea ca-i pe drumul cel bun… si apoi brusc se sfarama totul… si dupa o clipa de tristete Eva incerca iar sa le adune si sa le lipeasca… Deja nu mai stia clar care le este ordinea… se agata de orice indiciu sau persoana care parea ca a trecut prin lumea ei… isi dorea nespus sa poata exista ceva, cineva… orice care sa o ajute sa isi recladeasca lumea, sa invie fluturii verzi…

Vazand totusi ca nu mai poate face aceea lume asa cum a fost, Eva, a hotarat ca pentru un om care are sufletul sfasiat in zeci si sute de bucatele ar fi mai potrivita o lume noua… o noua Eva… care sa nu mai arate nimic din ceea ce a fost, sa nu mai spuna nimanui secretul fluturilor verzi… o lume in care ea  sa consume senzatii… nu si sentimente… sa consume senzatiile placerii, ale jocului… sa consume alte surogate asa cum o mai facuse si ii fusese bine, doar ca de data asta nu mai incerca sa afle povestea nimanui, nu se mai vroia atinsa de nimic din ceea ce o data considera bun si frumos…

In incercarea de a-si cladi aceasta lume gri… Eva intalni si oameni care pareau a stii secretul fluturilor, ea totusi chiar daca pentru o clipa tresarea ii lasa sa plece, iar daca ei nu doreau sa plece… ii gonea, nu vroia sa ii mai cunoasca, nu vroia sa ii lase sa ii aminteasca de lumea acea din cutiuta…

Eva, dupa ce cunoscuse lumea basmului alaturi de printul ei… pe cea reala, la bratul omului… si lumea circului la picioarele clovnului… nu mai dorea decat sa uite, sa isi stearga amintirea acestor lumi, si sa traiasca in lumea ei noua si gri, consumand senzatii…dar totusi neavand puterea sa renunte la cutia cu bucatele… si poate sperand ca din multimea de surogate alaturi de care consuma senzatii, va aparea un magician care printr-un singur truc sa ii recladeasca lumea… si sa ii reaminteasca povestea fluturilor verzi…

7 gânduri despre “Povestea unei Eve

  1. Inteleg ca acasta „Eva” esti tu…cea care s-a hotarat „sa nu mai simta boala, dar sa scrie despre ea”, las’ vor mai fi si alti printi/feti frumosi si fluturi. Unii vor merita aceasta „boala”, altii nu. Ideea e sa nu il treci cu vederea pe cel care merita, atunci va fi cel mai rau, pentru ca, as ca in orice viata, exista aproximativ doar o sansa sa-l gasesti….

    Si da, nu incerc sa consolez oamenii, pentru ca eu fiind intr-o situatie care, dupa parerea unora, ar necesita consolari…singuru’ sfat care chiar m-a ajutat a fost „las’ ca trece…” si asa a fost…

  2. Ajuta foarte mult sa nu mai simti boala, dar sa scrii despre ea. Aceeasi metoda o folosesc si eu. Ajuta, dar pana intr`un anumit punct..mai departe depinde de alte lucruri.. 🙂

  3. Aproape că m-ai lăsat fără cuvinte… Povestea, ca simplă poveste, este foarte expresiv scrisă. Totuşi, dacă povestea descrie frânturi de realitate este trist dar, cu puţin noroc, nu-i vorba de o tristeţe iremediabilă.

    Zile senine! 🙂

      • Nu mai citisem de mult timp o poveste atât de lungă. Şi poate n-aş fi avut răbdare să o citesc până la capăt dacă, pe aceiaşi sau pe cealaltă parte a baricadei, nu m-aş fi regăsit în ea într-o oarecare măsură.

        Te felicit pentru felul în care reuşeşti să-ţi exprimi sentimentele! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s