Increderea… calea spre dezamagire.

trust

Eu din fire am incredere in oameni, atunci cand cunosc un om are din partea mea, pe o scara de la 1 la 10, nota 10 la capitolul incredere… iar el in decursul relatiei poate ramane acolo sau poate scadea… ( sunt si exceptii… pot cunoaste personal oameni care mi-au stirbit increderea in ei inca dinainte de a relationa cu ei…)

Din pacate nu de putine ori increderea mea in anumiti oameni mi-a inselat asteptarile… nu de putine ori m-am aflat in postura de a accepta ca oameni pe care eu ii indrageam si le acordam toata increderea mea nu-s chiar demni de incredere… am simtit de tot atatea ori un sentiment bizar… tristete… dezamagire… poate insatisfactie… Uneori am incercat sa le gasesc scuze… circumstante atenuante doar pentru ca nu puteam accepta ca  „mi-am furat-o” …

Mi-am promis ca imi voi schimba criteriul de acordare al increderii, ca nu voi mai porni de la 10 ci de la 0 si ii voi lasa sa creasca sau sa dispara… dar… inocenta mea se pare ca-i mai puternica decat dorinta de a nu mai fi dezamagita de oameni…

Nu inteleg de ce ar trebui sa fiu retinuta in relatiile cu oamenii , de ce ar trebui sa le studiez comportamentul inainte de a putea fi „EU” , de ce trebuie sa imi pierd timpul incercand sa aflu daca ceea ce spun este adevarat sau nu…

Acum sunt in pragul de a simti iar dezamagirea asta, si din pacate acum este vorba de persoane carora le-am oferit mult mai mult decat increderea mea… iar situatia asta ma intristeaza, oricum s-ar pune problema cineva minte… si sunt oameni de la care eu aveam mari asteptari, sunt oameni care ma cunosc ca pe propriul buzunar, care imi stiu trairile imi stiu scara de valori… si totusi… au mintit, nu ma afecteaza in mod direct aceasta problema, dar nu pot trece peste faptul ca pentru a iesi la suprafata, au trebuit sa dea cu noroi… ma simt tradata, imi simt increderea, admiratia, prietenia murdarite…

O, da … sunt inca o inocenta care crede ca oamenii sunt buni, care crede inca in valorile morale, care mai spera ca cei ce-i sunt aproape au sinceritatea ca si calitate…

4 gânduri despre “Increderea… calea spre dezamagire.

  1. Extrem de simplu (de degajat) abordezi, aș spune cu multă sensibilitate, teme ce ne-au frământat, de-a lungul vremurilor, pe noi… reprezentantele sexului „slab”.

    Ești în blogroll-ul meu 🙂

  2. Daca vei acorda nota 0 la capitolul incredere oricarei persoane, nu ii vei accorda niciodata o nota mai mare. Atat timp cat nu ai nici un pic de incredere in acea persoana, sigur vei privi tot ce face cu destul de multa neincredere incat vei ajunge sa vezi doar „negrul” din spatele fiecarei persoane.

    Increderea e o chestie foarte ciudata, daca nu ai incredere in oameni vei ajunge singur, daca vei avea incredere vei avea de suferit. Multi oameni pot suporta singuratatea, dar cu cat iti asumi un risc mai mare sa suferi, cu atat vei putea traii mult mai intens, cel putin pentru cele cateva clipe pana cand vei fi tradat. Din pacate nu e vorba de „daca vei fi tradat” ci „cand vei fi tradat”. Tot ce pot sa iti spun e „Fruntea sus, si nu deveni destul de cinica si pesimista incat sa nu mai poti sa ai incredere.”.

  3. E adevarat ca nu e deloc simplu sa debitezi un adevar general valabil despre incredere…

    Din nefericire…nu ai prea multe variante.

    Cele pe care le vad eu:
    1. Acorzi incredere si atunci cand esti tradat esti distrus…
    2. Nu acorzi incredere si atunci sufletul tau e gol… no pain, no happiness…

    3. Acorzi incredere si te pregatesti pentru momentul in care vei fi tradat!

    Ghici ce am ales? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s