Din suflet…

Nu ma consider vreun talent in ale scrierii… scriu rar… foarte rar, doar  atunci cand simt…  la un momentdat am simtit… din pacate acum am devenit nesimtit(oare)

„Am obosit… din cauza mersului pe jos sau poate mersul prin viaţă… Am obosit încercând să pricep semnificaţia gesturilor… Nici eu nu ştiu de ce am obosit… Am obosit căutând… încercând… sau poate minţindu-mă ca am găsit… Am obosit dând semnificaţii inexistente cuvintelor… Iar când, obosită fiind, am reuşit să găsesc, cu ultimile puteri, încerc să desluşesc vorbele tale… Viaţa a făcut din tine un confident pentru obosiţii vremii… Ştiu, te aud cum mă dojeneşti… „Viaţa ta e doar la jumătate!” … Te aud cum îmi repeţi asta ca un prieten pe la care au trecut atâţia obosiţi ai vieţii… Un sentiment ciudat se joacă cu interiorul meu. Ma întorc înspre tine şi îţi zâmbesc. Ai dreptate… Te iubesc! Se aud şoaptele mele ca o adiere de vânt călduţ printre frunzele tale. Un răspuns răsună suav: „Şi eu te iubesc, iubita mea!” Tresar… Nu sunt şoaptele tale obişnuite… Pentru o secundă încremenesc şi încerc să îndrept ochii mei plini de dragoste, spre locul de unde au venit cuvintele… Eşti acolo şi mă priveşti… „Şi eu te iubesc, iubita mea…” sunt cuvinte care acum nu mai au o dublă semnificaţie… nu mai este un joc… nu mai sunt doar cuvinte ce sună frumos… sunt trăiri… privesc cum buzele tale construiesc senzaţiile mele. Aş face un pas înspre tine… ţi-aş sări la gât ca o adolescentă… aş rămâne pe loc… Doamne… O clipă de minune a făcut din mine o îngemănare între mic şi mare, între inocenţă şi maturitate. Simţi nechibzuita dragoste ce trăieşte în mine. Ochii tăi mă pătrund până acolo unde uit cine sunt. Simt cum degetele noastre se împletesc într-un joc al minţii, al unei lumi care nu e decât a noastră. Natura mângâie trupurile noastre, gândurile şi visele noastre, încerc să îmi sting setea de tine, şi închid ochii pentru o secundă. Atingerea buzelor tale e un alint atât de cald… Îmi simţi dăruirea iubitul meu, iar asta te aduce atât de aproape de mine. Nu mai simt nimic, iubitul meu, nu mai aud nimic, nu mai văd nimic… Îmi ard obrajii la gândul vulnerabilităţii mele. Jocul degetelor tale pe gâtul meu, prin părul meu răzvrătit şi siguranţa privirii tale mă fac să vibrez sub săruturile tale. Simt umezeala muşchiului verde atunci când, tu îmi spui ceva nedesluşit cu o voce scăzută, atunci când şoaptele tale, mă fac să simt o durere usoară şi plăcută. O clipă în care îmi uit existenţa, o clipă de magie, iubitul meu. Te iubesc… Îmi sprijin capul pe pieptul tău şi amândoi privim jocul frunzelor în vântul răcoros. Ridic capul spre tine fără nici un cuvânt, iar tu mă priveşti. Îmi răsplăteşti privirea cu dulceaţa buzelor tale. Ne zâmbim complice iar eu îmi încolăcesc braţele în jurul tău. Te simt al meu, mă simt a ta… Vreau să adorm aşa… „Te iubesc, minunea mea”… să fie ultimele cuvinte pe care să le aud…„