Floarea sufletului meu…

nufarCandva, de mult am vazut o floare… nu stiam exact ce este dar m-am indragostit de ea, in mintea mea plina de basme  am asociat-o cu o floare a unei printese (vazusem eu in cartea de povesti nemuritoare…) .  Dupa ceva timp am aflat ce floare este… si am aflat ca ea pe cat este de frumoasa creste din noroi… in clipa aia am asociat-o cu bunatatea, adevarul, dreptatea… cu tot ce-i bun si iese la suprafata. De cate ori am avut ocazia mi-am impodobit camera cu aceasta floare… sau  mi-am clatit ochii atunci cand treceam pe langa vreun lac .Nu de mult cineva mi-a promis ca imi va darui floarea aceea… daca imi place asa de mult. Independent de vointa mea am asociat simtiriile mele din acele momente cu aceea floare, se potriveau atat de bine… la fel de fragile, iesite la suprafata dintr-un suflet care de-a lungul timpului a devenit asemenra unei mocirle… sufletul ala scotea ceva gingas la suprafata…

Nu am primit acel nufar promis, caci floarea mea este nufarul, iar… nufarul din sufletul meu a fost strivit si uitat(la fel  ca aceea promisiune… )exact de cel ce facuse sa rasara… si mocirla parca a devenit si mai mare… mai adanca… si  fara a mai lasa vre-un firav nufar sa iasa la suprafata.

Astazi am hotarat ca imi voi darui singura un nufar, si tot singura voi face ca in mocirla ce a pus stapanire pe sufletul meu  sa rasara multi nuferi… si nu voi mai permite niciodata nimanui sa ii striveasca…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s