Asa sunt eu…

ochiSunt oarecum dezamagita de reactia anumitor persoane la o afirmatie sincera a mea… nu pot sa inteleg de ce faptul ca am recunoscut cu o mare sinceritate (debordanta au spus unii) anumite lucruri pe care le-am facut de care poate nu sunt extrem de mandra… dar le-am facut, fac parte din trecutul meu si cred ca recunoscandu-le am facut un prim pas spre a evita repetarea lor… Oare era mai corect sa fi spus exact ce se dorea sa se auda de la mine? Era mai bine sa fi pozat in persoana care si-ar fi dorit X sau Y? In cazul asta atunci cand poate s-ar fi aflat aceste lucruri nu as fi fost catalogata drept o persoana falsa… care isi creeaza propria realitate? Sunt „acuzata” ca spun prea multe despre mine… ca dau tot… Ce sa fac, sa dau doar jumatati de fapte? Eu consider asta drept sinceritate,  nu imi este rusine cu mine sau cu fapte din trecutul meu (mai indepartat sau nu)… imi accept trecutul si sunt multumita cu mine… nu sunt perfecta (sunt extrem de departe de a fi perfecta… si nici nu imi doresc sa ajung mai aproape, as deveni extrem de plictisitoare si neinteresanta) nu pot si nu vreau sa fiu ce vor altii,  nu pot si nu stiu sa joc ce vor altii, stiu sa joc un singur rol… rolul meu… de femeie… de copil… de prietena…  uneori de jigodie (pot fi si asa…), ca orice om am si rautati… uneori simt nevoia razbunarii (razbunarea este arma prostului… intr-adevar, dar uneori este mai prost cel ce nu se razbuna), alteori gresesc… interpretez fapte si vorbe aiurea…  sunt geloasa (atunci cand intr-adevar iubesc)… al dracu’ de impulsiva… mereu nerabdatoare… asta este…  sunt EU si sunt mandra ca sunt asa…

Cei ce vor sa se bucure de calitatile mele, trebuie sa imi accepte defectele in primul rand… trebuie sa inteleaga ca tot timpul voi spune exact ce gandesc…  nu ma voi ascunde in spatele vorbelor alese… chiar daca uneori ce spun poate rani sau dezamagi… voi copilari atata timp cat simt ca trebuie sa copilaresc… chiar daca sunt catalogata ca fiind infantila, imatura sau orice alt sinonim… voi fi jigodie cu cine consider ca merita… chiar daca asta imi va aduce „complimente” gen „femeia dracu’…” voi fi ironica (si autoironica) de cate ori voi avea ocazia… chiar daca unii vor considera ca o fac din vreo frustrare… voi fi prietena cui simt ca merita… voi avea incredere in oameni… chiar daca sunt considerata naiva… imi voi sustine parerile indiferent daca sunt acceptate sau nu de anumite persoane… voi avea idealuri… chiar daca vor fi considerate idealuri mult prea inalte sau poate absurde…  voi iubi asa cum stiu, cum vreau si cum imi place… chiar daca voi fi considerata prea directa si uneori prea patimasa…

Iar cei ce nu isi vor dori sa ma schimbe si ma vor accepta asa, vor castiga  o persoana care poate pune suflet in orice intreprinde, care poate fi un om de nadejde… care atunci cand isi da cuvantul sau promite ceva… face pe dracu-n patru sa se tina de promisiune… care este foarte sincera… care stie sa imparta sentimente, lucruri, fapte… care poate sa isi recunoasca greselile…

Sunt mandra ca sunt asa, stiu ca cei ce imi vor ramane alaturi au reusit sa imi accepte defectele, cei ce au plecat… nu m-au meritat sau poate i-am inhibat cu personalitatea mea… Am avut, am si voi avea mereu incredere in mine, tot timpul voi privi in ochi pe cel ce imi sta in fata si in mod sigur nu imi voi incalca principiile de dragul anumitor persoane sau situatii.

2 gânduri despre “Asa sunt eu…

  1. Sa stii ca nu e nimeni obligat sa ne accepte defectele. Calitatile atrag, defectele indeparteaza. Iar daca in privinta defectelor, singura atitudine pe care o luam este „trebuie sa ma accepti asa cum sunt”, eu sunt mandru de mine si nu am chef sa imi indrept defectele pe care mi le recunosc, atunci s-ar putea sa dezamagim, rau.

    Sa spunem ca suntem mandri ca suntem asa, inseamna ca nu mai avem chef sa ne schimbam, sa evoluam… ori viata noastra nu se incheie aici. Sa recitesti aceste texte, peste 10 ani.
    Ar trebui sa fim mandri ca ne straduim sa devenim mai buni, sa dezvoltam ce e frumos in noi si sa corectam sau sa indepartam ce e gresit. Asta ar fi un scop frumos in viata, un ideal…

    „Cei ce vor sa se bucure de calitatile mele, trebuie sa imi accepte defectele in primul rand.” – ei bine, asta nu e o atitudine potrivita pt relatiile interumane. Pare atat de categorica! Daca cineva te maguleste apreciindu-ti calitatile, ar trebui sa-l magulesti si tu, incercand sa-ti educi defectele, nu sa-i impui sa ti le accepte si pe alea. Parerea mea. 🙂

    Si, da, este important sa spunem ce gandim, dar MULT mai important este sa gandim ceea ce spunem, precum si ce facem.

    Zi frumoasa!

    • La momentul asta, eu sunt multumita de ceea ce sunt… imi doresc sa evoluez, voi fi foarte fericita daca imi voi mai “indrepta” din defecte, ideea era ca nu sunt dispusa sa imi “maschez” defectele… sa pozez in ceea ce vor unii sa fiu.
      Prin natura noastra suntem o suma de calitati si defecte( corectand unele in mod sigur vor aparea altele)… drept urmare trebuie sa ne fie acceptate defectele… pt a ne fi vazute calitatile.
      Ideal ar fi sa spunem ceea ce gandim, gandind in acelasi timp ceea ce spunem, iar ce spunem cu ce gandim sa fie in concordanta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s