Povara batranetii

2Cum pot anumite persoane sa maltrateze batrani, sa le doreasca moartea pentru o casa… sau o suma de bani? Cum pot anumiti „nepoti” sa isi tina bunicii nemancati sau fara medicamente? Copiii (acum persoane mature) cum pot trata cu indiferenta suferintele, nevoile si dorintele persoanelor care le-au dat viata?

Oare acesti nepoti nu isi aduc aminte de zilele in care bunicii (care acum sunt lasati sa sufere) ii plimbau prin parcuri… in care le spuneau povesti cu zane si printi… Chiar exista oameni total lipsiti de vreun simtamant, oameni pentru care valoarea materiala este cea mai importanta si doresc sa intre in posesia unor bunuri chiar cu pretul vietii celor ce le-au umplut copilaria, le-au sters lacrima de pe obraz atunci cand cadeau sau nu reuseau sa faca ceva…

Sunt extrem de revoltata cand vad la TV batrani infometati de rudele apropiate, sau pe strada batrani care cersesc un colt de paine… batrani care in urma cu ceva ani isi ingrijeau copii… isi bucurau nepotii cu povesti sau jocuri nascocite pe moment…

De multe ori am vrut sa intru intr-un azil de batrani… sa ascult povestile lor… sa incerc sa ii bucur pentru o clipa cu o mangaiere… cu o vorba buna… imi este TEAMA ca voi pleca de acolo cu sufletul devastat de durerea acelor batrani abandonati intr-un azil… Pentru mine un azil reprezinta o puscarie pentru suflete, un loc extrem de rece, plin de durere, dincolo de durerea fizica regasindu-se… durerea amintirilor… de durerea sufletelor care tanjesc dupa apelative gen „mama”, „tata”, „bunica”, „bunic”… durerea oamenilor care asteapta in fiecare zi sa isi mai vada o data copilul… nepotul… si poate chiar stranepotul… durerea unor oameni care atunci cand se trezesc se gandesc ca aceea poate fi ultima zi…

Simt ca nu am nici o putere cand o vad pe doamna de la parterul blocului de vis-a-vis cum sta la geam sperand ca poate apar copii sau nepotii dansei… sau cand imi vad vecinii care stau in fata scarii si isi scuza copii care nu trec pe la ei  „fiindca au treaba, sunt ocupati… ei au probleme nu mai este asa cum era cand eram noi tineri”, oare de unde au acesti oameni atata putere sa isi accepte soarta?

Si sunt demni! Sunt asa de demni incat prefera sa renunte la lucruri care i-ar ajuta doar sa le ramana demnitatea… am asistat la o scena care m-a facut sa ii stimez si mai mult pe batrani:  o batrana aflata la coada intr-un magazin a constatat ca nu ii ajung banii sa achite cumparaturile facute, diferenta fiind destul de mica, batrana fastacita, aproape ca se scuza in fata vanzatoarei ca nu a facut bine calculul in clipa in care a pus produsele in cos… in clipa aceea un domn sa oferit sa ii plateasca diferenta pentru ca batrana sa nu fie nevoita sa renunte la vreun produs (produsele fiind strict necesare) …raspunsul batranei a venit imediat:„Va multumesc frumos, stimate domn, sunt eu saraca si pensionara, dar am, ca om, demnitatea mea… Prefer sa renunt la ce nu imi permit…”

Poate par putin ciudata, dar asta este ceea ce eu cred,  ceea ce simt… si chiar daca batranii sunt rautaciosi, egoisti, cicalitori… nu trebuie sa uitam ce au fost, ce au facut pentru noi… nu trebuie sa le amaram ultimile zile… ci trebuie sa ii facem sa se bucure de fiecare clipa… sa ii ajutam sa nu mai simta asa greu povara batranetii… Si sa nu uitam… ca la un moment dat … ei au fost ca noi… dar noi inca nu am fost ca ei… dar vom ajunge sa fim… si nu stiu daca vom avea puterea lor.

Un gând despre “Povara batranetii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s