noiembrie 22, 2009 la 14:27 (din suflet)
Da… asta este povestea mea… eu ma pot mandri cu destul de multi prieteni… in mare parte baieti… ce nu inteleg acesti baieti este ca eu sunt femeie… sunt anumiti baieti( barbati) pe care eu nu i-am vazut din prima ca prieteni, ci ca barbati… pe care ii doream ca barbati nu ca prieteni… dar felul meu ciudat, prietenos… mentalitatea mea foarte apropiata de a lor ma transforma repede intr-un bun camarad…
Si de data asta e la fel… l-am cunoscut… il plac… poate nu ii transmit fix acest mesaj, dar chiar il plac… vorbim… ne impartasim ganduri si simtiri speciale… ne intereseaza ce se intampla cu celalalt… dar eu sunt pentru el o prietena… nu cred ca isi inchipuie cineva cat de rau poate durea acest cuvat ” prietena”… intr-o situatie ca asta…
Ma intreb oare unde gresesc… sau ce ar trebui sa fac sa fiu vazuta ca o femeie… nu este primul tip care imi place iar el ma vede ca prietena pe umarul caruia plange cand nu stiu ge gagica ii intoarce spatele… dar parca e prima data cand nu imi patre corect… cand doare… cand nu vreau sa imi fie prieten…
Nu stiu daca voi avea puterea de a face ceea ce pare a fi normal, nu stiu daca am puterea de a purta o discutie in care sa ii explic ca in primul rand sunt o femeie fermecata de ochii lui… si ca vreau sa ii fiu nu doar o prietena… Imi este frica de discutia asta…
Si uite asa mai am un prieten bun, pe care probabil il voi asculta cand este suparat, pe care il voi tine in brate cand simte ca nu mai are putere, pe care il voi indemna sa faca lucruri… si din cauza caruia voi mai varsa o lacrima atunci cand il voi vedea cu o ea… macar sper ca ea… acea ea, care il va fermeca sa il merite, este chiar un tip special… asa am eu numai prieteni speciali…
Scrieti un comentariu
noiembrie 19, 2009 la 18:14 (din suflet)
Tags: copilas, maine, margareta, pasiune, ploaie de vara, pofta de viata, prieteni
Am fost intrebata daca an scris vreo data despre pofta mea de viata… despre cat de mult iubesc eu viata si despre ce ma face sa am aceasta pofta de viata… Am stat m-am gandit si… am ajuns la concluzia ca am pofta asta de viata in primul rand din cauza incertitudinii existentei zilei de maine… din cauza asta nu imi pot permite sa pierd prea mult din timpul ce-l traiesc… apoi ar mai fi pasiunea cu care fac aproape orice… in orice lucru cat de mic si neinsemnat pun un strop de pasiune, un strop din mine…
Ea imi este data de foarte multe lucruri marunte, lucruri pe care poate nu le bagam in seama dar sunt atat de importante… pofta de viata imi este data de gustul dulce al reusitelor… de provocarea adusa de esecuri… de incapatanarea cu care caut fericirea…
Imi vine pofta de viata atunci cand in schimbul unor maimutareli primesc de la un copilas un zambet sincer…cand simt multumirea din ochii unui batran atunci cand imi fac timp 5 minute sa il ascult…sau cand ma pot bucura de reusitele fratilor mei…
Imbratisarea unui prieten drag… sau poate clipa cand imi sterge o lacrima din coltul ochiului… clipele nebune impartite cu ei, prietenii mei, si pamenii noi ce intra in viata mea sai ma fac mai bogata sufleteste imi dau pofta de viata…
Amintirea unei plimbari prin ploaie, a unor cuvinte ce vor ramane mereu acolo in sertarasul din sufletul meu… amintirea margaretei furate din gradina vecinului si daruita mie… si amintirea copilariei… imi dau si ele pofta de viata.
Insa cel mai mult cred ca pofta de viata imi este data de speranta ca intr-o zi… intamplator voi da peste EL, acel om ai carui ochi ma vor face sa simt de 1000 de ori mai multi fluturi in stomac deacat pana acum… acel om care ma va fastaci prin simpla lui prezenta, acel om care ma va face sa ma simt capabila sa ocolesc pamantul pentru el… acel om langa care atunci cand ma voi trezi voi stii ca am atins fericirea… fie si pentru o clipa.
Pana la urma viata asa cum este ea, plina de urcusuri si coborasuri ma face sa o iubesc… si e o dragoste atat de sincera!
Scrieti un comentariu
noiembrie 16, 2009 la 13:13 (din suflet)
Tags: confuzie, cosmar, dragoste, film, fluturi verzi, hollywood, smileyface, vis
Sunt… confuza ( da… stiu ca pt cei ce ma cunosc nu-i o noutate) dar acum este o confuzie ciudata… o confuzie care ba ma ridica pana in cer… ba ma coboara brusc…
Ba vreau si sunt constienta ca pot… ba imi pierd orice urma de incredere, incep sa visez frumos… colorat cu multi fluturi verzi… si brusc visul se transforma in cosmar…
Sunt intr-o stare urata… si brusc un smileyface ori un apel telefonic ma poate ridica in al 9-lea cer… Ma uit la filme de dragoste si imi doresc ca scenariul filmului sa fie si scenariul meu… iar in secunda urmatoare ma gandesc ca viata nu-i un scenariu a la Hollywood…
Il vad, il stiu, il vreau… dar fug, ma apropii… dar scot tepii, vreau sa fiu dura… nepasatoare…rece… dar totusi il las sa vada acolo unde putini vad…
Sunt confuza… creez confuzie… si totusi vreau sa fie atat de clar si limpede…
1 comentariu
noiembrie 10, 2009 la 20:18 (din suflet)
Tags: boala, neincredere, pseudorelatie, urata, urme, vorbe
Oare ce-i cu mine… sunt bolnava, bolnava de frica… de a nu fi respinsa sau mai simplu de neincredere in mine… e o noua boala pentru mine, o boala de care pana nu de mult nu intelegeam cum o poti avea si mai ales cum o poti “lua”… nu intelegeam cum cineva sau ceva te poate sa iti pierzi increderea in tine, in ceea ce esti… si uite ca se intampla… mi-a dat si mie un cineva boala asta…
Eu care eram convinsa ca pot darama si muntii am ajuns sa imi fie teama ca nu stiu cine ma va cataloga nu stiu cum… eu care daca imi propuneam sa “vrajesc” un om sa il fac sa ma placa reuseam si asta in timp scurt… acum imi e greu sa port o conversatie normala… eu care imi transformam defectele cu mare usurintain calitati sau le faceam sa fie un pic din farmecul meu… ma impiedic acum si de un fir de par rebel… eu persoana puternica care incurajam si insuflam putere si vointa celor din jur… am ajuns o lasa, nu mai am putere…
Femeia mandra si sigura pe ea si pe puterile ei a ajuns o smiorcaita… care atunci cand se uita in oglinda se vede urata… neputincioasa… lipsita de orice farmec…
Si din pacate nu-i doar o depresie de moment… este urma unei… pseudorelatii in care nu stiu de ce dracu am intrat… de ce m-am lasat atinsa de niste vorbe… sau de ce a lasat urme asa puternice… Am mintit si m-am mintit ca a trecut… de fapt nu am mintit … sentimentele au trecut sau… s-au transformat mai bine zis… dar urmele inca sunt acolo si nu dau semn de vindecare…
Cineva mi-a spus ca:” oamenii puternici sunt aceeia care se opresc si iau o gura de aer si o iau de la capat atunci cand ceilalti renunta sau ar renunta… ” imi doresc sa ma pot oprii sa iau o gura de aer… vreau sa ma pot opri sa iau gura de aer… TREBUIE sa o iau, pentru a vindeca ranile si a redevenii ceea ce am fost si cea care reusea sa se faca admirata pentru putere… vointa… ambitie.
5 Comentarii
noiembrie 2, 2009 la 19:33 (din suflet)
De obicei nu sterg nimic din ceea ce am postat… dar constienta fiind ca acest post calca rau pe cineva pe creier… am hotarat sa il sterg, cu speranta ca el si-a atins scopul…
4 Comentarii
