noiembrie 10, 2009 la 20:18 (din suflet)
Tags: boala, neincredere, pseudorelatie, urata, urme, vorbe
Oare ce-i cu mine… sunt bolnava, bolnava de frica… de a nu fi respinsa sau mai simplu de neincredere in mine… e o noua boala pentru mine, o boala de care pana nu de mult nu intelegeam cum o poti avea si mai ales cum o poti “lua”… nu intelegeam cum cineva sau ceva te poate sa iti pierzi increderea in tine, in ceea ce esti… si uite ca se intampla… mi-a dat si mie un cineva boala asta…
Eu care eram convinsa ca pot darama si muntii am ajuns sa imi fie teama ca nu stiu cine ma va cataloga nu stiu cum… eu care daca imi propuneam sa “vrajesc” un om sa il fac sa ma placa reuseam si asta in timp scurt… acum imi e greu sa port o conversatie normala… eu care imi transformam defectele cu mare usurintain calitati sau le faceam sa fie un pic din farmecul meu… ma impiedic acum si de un fir de par rebel… eu persoana puternica care incurajam si insuflam putere si vointa celor din jur… am ajuns o lasa, nu mai am putere…
Femeia mandra si sigura pe ea si pe puterile ei a ajuns o smiorcaita… care atunci cand se uita in oglinda se vede urata… neputincioasa… lipsita de orice farmec…
Si din pacate nu-i doar o depresie de moment… este urma unei… pseudorelatii in care nu stiu de ce dracu am intrat… de ce m-am lasat atinsa de niste vorbe… sau de ce a lasat urme asa puternice… Am mintit si m-am mintit ca a trecut… de fapt nu am mintit … sentimentele au trecut sau… s-au transformat mai bine zis… dar urmele inca sunt acolo si nu dau semn de vindecare…
Cineva mi-a spus ca:” oamenii puternici sunt aceeia care se opresc si iau o gura de aer si o iau de la capat atunci cand ceilalti renunta sau ar renunta… ” imi doresc sa ma pot oprii sa iau o gura de aer… vreau sa ma pot opri sa iau gura de aer… TREBUIE sa o iau, pentru a vindeca ranile si a redevenii ceea ce am fost si cea care reusea sa se faca admirata pentru putere… vointa… ambitie.
5 Comentarii
noiembrie 2, 2009 la 19:33 (din suflet)
De obicei nu sterg nimic din ceea ce am postat… dar constienta fiind ca acest post calca rau pe cineva pe creier… am hotarat sa il sterg, cu speranta ca el si-a atins scopul…
4 Comentarii
octombrie 28, 2009 la 19:17 (din suflet)
Tags: comportament, dezamagire, incredere, tristete, trust
Eu din fire am incredere in oameni, atunci cand cunosc un om are din partea mea, pe o scara de la 1 la 10, nota 10 la capitolul incredere… iar el in decursul relatiei poate ramane acolo sau poate scadea… ( sunt si exceptii… pot cunoaste personal oameni care mi-au stirbit increderea in ei inca dinainte de a relationa cu ei…)
Din pacate nu de putine ori increderea mea in anumiti oameni mi-a inselat asteptarile… nu de putine ori m-am aflat in postura de a accepta ca oameni pe care eu ii indrageam si le acordam toata increderea mea nu-s chiar demni de incredere… am simtit de tot atatea ori un sentiment bizar… tristete… dezamagire… poate insatisfactie… Uneori am incercat sa le gasesc scuze… circumstante atenuante doar pentru ca nu puteam accepta ca “mi-am furat-o” …
Mi-am promis ca imi voi schimba criteriul de acordare al increderii, ca nu voi mai porni de la 10 ci de la 0 si ii voi lasa sa creasca sau sa dispara… dar… inocenta mea se pare ca-i mai puternica decat dorinta de a nu mai fi dezamagita de oameni…
Nu inteleg de ce ar trebui sa fiu retinuta in relatiile cu oamenii , de ce ar trebui sa le studiez comportamentul inainte de a putea fi “EU” , de ce trebuie sa imi pierd timpul incercand sa aflu daca ceea ce spun este adevarat sau nu…
Acum sunt in pragul de a simti iar dezamagirea asta, si din pacate acum este vorba de persoane carora le-am oferit mult mai mult decat increderea mea… iar situatia asta ma intristeaza, oricum s-ar pune problema cineva minte… si sunt oameni de la care eu aveam mari asteptari, sunt oameni care ma cunosc ca pe propriul buzunar, care imi stiu trairile imi stiu scara de valori… si totusi… au mintit, nu ma afecteaza in mod direct aceasta problema, dar nu pot trece peste faptul ca pentru a iesi la suprafata, au trebuit sa dea cu noroi… ma simt tradata, imi simt increderea, admiratia, prietenia murdarite…
O, da … sunt inca o inocenta care crede ca oamenii sunt buni, care crede inca in valorile morale, care mai spera ca cei ce-i sunt aproape au sinceritatea ca si calitate…
3 Comentarii
octombrie 16, 2009 la 20:59 (din suflet)
Tags: cadouri, cala, carte, ciupici, flori, frig, ganduri, laptop, mov, nasi, noapte, prieteni, sentimente
Tocmai ce a mai trecut un an in existenta mea… un an in care s-au petrecut multeee… un an in care m-am schimbat extrem de mult, de fapt nu stiu daca m-am schimbat cred ca m-am maturizat (putin… ). Nu mai conteaza cum a fost… a trecut nu mai pot schimba sau retrai nimic… Ce conteaza este cum mi-a fost ziua… cum m-am simtit… Cred ca a fost cea mai plina zi a mea din ultimii ani… nu plina de oameni sau evenimente… plina de sentimente, de ganduri bune si frumoase, de oamenii dragi, foarte dragi sufletului meu.
As vrea sa le multumesc tuturor celor ce mi-au facut ziua (si noaptea) frumoasa… si care s-au intrecut in cadouri speciale. Trebuie sa ma laud cu ceea ce am primit ca… altfel mor… Deci am:
leptoput (tre sa il botez),
mai am si o carte pe care de mult o vreau… (cica tre sa mai si citesc…),
o cala pe care nasii au botezat-o Costela (in prima faza era Costel…),
niste ciupici care ma vor ajuta sa nu simt frigul (o data cu inaintarea in varsta parca se simte mai rau… frigul),
un “cadou roz” foarte dragut,
si vedeta serii… “Domnisoara J”, este (tot) roz, are margele si niste miscari…
Si pe langa toate astea multeeee flori, in marea majoritate mov (orice domnisoara tre sa aiba putin mov… nu?)
Oricum cea mai de pret a fost prezenta voastra dragii mei, faptul ca v-am simtit aproape pentru mine a insemnat extrem de mult.
Tot in noaptea aia am mai aflat ceva… uneori ne putem insela asupra rolului unei persoane in viata noastra… El nu a aparut pentru a-mi fi iubit… el este in viata mea pentru a-mi fi prieten, trebuie doar ca eu sa invat sa imi fie prieten… si poate cine stie la un momentdat poate si umarul pe care imi voi plange dezamagirile…
4 Comentarii
octombrie 7, 2009 la 21:11 (din suflet)
Tags: la multi ani, promisiune
Azi este ziua unei persoane foarte speciale care la un momentdat mi-a inseninat viata… Este primul an in care nu-i pot ura personal “La multi ani”… Asa ca o voi face aici in casa mea virtuala cu speranta ca la un momentdat va descoperi aceasta urare.
La multi ani copil drag, sa fi fericit sa ai parte de tot ce-i mai bun in viata, si chiar daca nu a fost sa fie pana la capat… a fost special. Iar in loc de cadou… reinnoiesc promisiunea noastra.
Scrieti un comentariu
